Mama, supereroina mea, ediție specială CONIL Fest, dedicată mamei și femeii!
De mai bine de un deceniu, Asociația CONIL organizează un amplu eveniment cultural artistic ce are în prim plan copiii. Un maraton artistic în care peste 1500 de copii tipici și cu nevoi speciale se succed în cea mai frumoasă lecție de prietenie, acceptare și toleranță.
De-a lungul anilor, sute de instituții participante au prezentat pe scena CONIL Fest, Festivalul Integrării, cele mai frumoase momente artistice pregătite de copii și coordonatorii lor. Alături de copii tipici din grădinițe, școli și cluburi de muzică, sport sau dans, mii de copii cu dizabilități au avut ocazia de a fi artiști și de a demontra tuturor celor prezenți că dincolo de orice dizabilitate, există o abilitate ce trebuie descoperită, încurajată și promovată.
De această dată vă invităm să aducem ÎMPREUNĂ un omagiu mamei, supereroina oricărui copil. În preajma Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie, veți avea ocazia de a viziona un spectacol emoționant tdedicat uturor mămicilor și femeilor prezente la eveniment.
Evenimentul va avea loc la Circul Metropolitan București, parteneri de nădejde ai Asociației CONIL. Una dintre surprizele extraordinare ale acestui eveniment îl constituie prezența tânărului Radu Mihai Enache, micul geniu al României, atât în calitate de artist cât și de prezentator al evenimentului. Ei îi va avea alături pe artistul Fabian Sanchez și pe jurnalista Ioana Maria Moldovan, ambassador CONIL.
Este cu siguranță o ocazie unică de a prezenta mămicilor din comunitățile școlare, culturale și sportive, un spectacol plin de emoție, într-un cadru festiv, într-o locație de excepție și într-o atmosferă de adevărată sărbătoare.
Vă invităm să participați alături de copiii dvs la cel mai mare eveniment artistic dedicat mamelor, susținut exclusiv de copii cu vârste între 3-18 ani. Intrarea la evebiment este gratuită.
Alături de comunitatea Antrepremame, CONIL organizează în foaierul Circului ”Târgul Primăverii” , un târg de care vă veți îndrăgosti pur și simplu… Mici producători vor fi prezenți cu produse unicat, produse cosmetice, mici obiecte de artă, bijuterii, decorațiuni și multe altele. În cadrul Târgului Primăverii și copiii vor avea ocazia de se bucura de ateliere creative pline de culoare, cârți, jucării, dulciuri și multe alte surprize. Desigur, vizitatorii tîrgului își vor putea încânta simțurile cu o cafea delicioasă sau se vor putea vitaminiza cu freshuri colorate.
Ideea unei ediții speciale CONIL Fest dedicată mamelor a venit ca urmare a muncii noastre alături de niște parteneri nevăzuți, care muncesc, suferă și luptă cât noi toți la un loc. Niște oameni ai echipei CONIL care nu spun niciodată nu, care sunt mereu în formă și gata de o nouă zi, care nu refuză nicio provocare și care găsesc întotdeauna soluții, care au mereu o vorbă bună și un cuvânt de îmbărbătare, care zâmbesc chiar și atunci cand pare că totul se năruie în jur, care transformă marginalizarea în prietenie și frica de necunoscut în acceptare.
Partenerii nevăzuți, sunt îngerii de acasă, sunt mamele copiilor cu dizabilități. Pentru ele, pentru aceste mame supereroine, CONIL organizează cea de-a XXII-a ediție a CONIL Fest, Festivalul Integrării, “ Mama, supereroina mea!”, cu scopul de a spune tuturor mamelor MULȚUMESC.
Asociația CONIL este o organizație non guvernamentală care de 12 ani se ocupă de educația, îngrijirea, terapia și tratamentul copiilor cu diferite dizabilități. Este singura asociație care a dezvoltat un sistem de educație incluziv și un întreg ecosistem educațional pentru copii cu tulburări din spectrul autist și alte dizabilități, completat de terapie și programe de intervenție zilnice pentru mai mult de 300 de copii din centrele de zi, grădinițele și școala CONIL.
CONIL înseamna sute de mii de ganduri bune, zambete, câteodata și lacrimi, inseamna empatie, intelegere si sanse egale. In termeni strict juridici suntem o organizatie nonguvernamentala infiintata in 2010, al carei scop este sa asigure educatie, integrare si incluziune sociala pentru copii si tineri cu diferite dizabilitati. Insa viata ne-a aratat ca nu se rezuma totul la o simplă incadrare juridica, asa ca nouă ne place sa ne definim ca “furnizori oficiali de zambete” pentru copiii cu dizabilitati si familiile lor.
Înscrierile participanților au fost lansate! Contactează-ne pentru toate detaliile!
De asemenea, căutăm parteneri media alături de care să omagiem mama și femeia în cel mai frumos mod posibil, prin zâmbet, culoare, dans și muzică!
Parteneri: Circul Metropolitan București
Detalii: [email protected] sau la telefon 0784-412-222
Articol preluat de pe Comunicate de presa