Avram Iancu revine și face valuri de bine, pentru a susține cauza copiilor cu autism din cadrul Asociației Conil.
Celebrul înotător hunedorean Avram Iancu va repeta performanța anilor trecuți – 2021 și 2022, din cadrul Swimathon, când a înotat în Râul Dâmbovița timp de 24 de ore, pentru a susține cauza copiilor cu autism din cadrul Asociației CONIL.
Și în acest an, sportivul care și-a depășit limitele și a devenit un exemplu de voință și determinare, va reveni în valurile râului Dâmbovița pentru o nouă demonstrație de bunătate, umanitate și voință, pentru a dovedi, astfel, copiilor speciali pe care îi susține că nimic nu este imposibil.
Timp de 8 ore, marele sportiv va înota fără oprire, susținând proiectul Terapie de integrare senzorială pentru 100 de copii cu dizabilități, în ”Tărâmul Zâmbetelor” – camera senzorială CONIL, participând la Swimathon București 2023. Avram Iancu și-a propus ca în valul său de bine dedicat copiilor speciali să adune cât mai mulți oameni frumoși și generoși, alături de care să își atingă obiectivul financiar setat în campanie.
Astfel, în data de 25 iunie, din dorința de a ajuta Asociația CONIL, Avram Iancu va reintra în competiție cu el însuși și va înota fără oprire, în scopul de a strânge fondurile necesare ca cei peste 100 de copii speciali să poată beneficia, în continuare, gratuit, de terapii de integrare senzoriale.
Singurul om din lume care a traversat Dunărea înot, de la izvoare, până la vărsare, fără echipament de protecție, va înota din nou pentru copiii Asociației CONIL, în semn de solidaritate și susținere. Și anul acesta, cursa pentru binele copiilor va începe din același loc: în fața Bibliotecii Naționale (el având și calitatea de bibliotecar), ca simbol al viziunii și deschiderii către o lume de posibilități, de șanse și de soluții.
Te poți alătura și tu marelui sportiv, printr-o mică donație. Suma este mai puțin importantă decât gestul de a simți, de a te alătura și de a susține o cauză în fața căreia oamenii de bine nu pot rămâne indiferenți. Pașii mici schimbă lumea, iar donațiile mici ajung să ofere șanse nebănuite copiilor speciali!
Pentru detalii ne puteți contacta la nr de tel 0784412222 sau la adresa de mail [email protected].
Despre CONIL
Misiunea CONIL – Bazată pe conceptul de educație incluzivă, CONIL ia naștere din dorința de a da o șansă tuturor copiilor, tipici dar și celor atipici, pentru a ajuta la formarea si educarea lor printr-un concept nou, liber, bazat pe iubire, empatie si respect.
Contact media
Specialist comunicare
0766.395.799
Articol preluat de pe Comunicate de presa